La ultimul numar

pe strada mea, e o casa cu cerdac si loc de flori, probabil plina de viata candva;

acum, tacuta parca sta in asteptare, cu nucii ei imensi, cu tufele de iasomie si liliac, lalele ce inca cresc, dar nu mai vine nimeni… nici nepoti, nici stranepoti sa-i spuna povestea;

si casa ramane o poveste uitata, la fel cum vor ramane si povestile fiecaruia dintre noi, peste o vreme 🙂

In alb

de cateva zile, zugravesc peretii… cu muzica la maxim (eii, fara boxe), ecouri ce se pierd în verdele de afara 🙂

întai pensula, apoi bidineaua, aluneca usor pe perete iar eu, mereu zambind, cu ganduri ce nu pot fi oprite, imi scriu povestea 🙂

orice poveste se scrie pe un perete, aaa…pe o coala alba, nu?!
a mea este una frumoasa, fara început și fara sfarsit…

daar la final, peretele ramane alb și eu … nuuuu, nu sunt alba… sunt doar o fila, dintr-o poveste (?! ) 🙂

P.S pentru cei care se (ma) intreaba unde am disparut, ce fac, etc., sunt bine, traiesc zilnic zambind, scriind (nu chiar la propriu) o poveste 🙂 a mea, desigur 🙂

Natural

am trecut prin acelasi loc, acum doua zile si cu siguranta, privirea mea, n-ar fi ignorat asa ceva, pentru ca nu erau 🙂

de aproape, pare ceva SF, dar nu este 🙂

n-am inca o poveste, desi am mai vazut asa ceva, (la nivel mult mai mic si omidutele aveau alta culoare), le voi identifica si voi reveni 🙂

daca n-ai rabdare, construieste-ti singur(a) povestea 🙂

eu, inca ma minunez de mersul natural … al tuturor vietuitoarelor! 🙂