Daca azi

as scrie despre ceva profund, imi trece prin minte ca ar fi despre oameni, despre oamenii cu sau fara simtul umorului care se iau prea in serios sau nu,  cu sau fara valori la o varsta inaintata decenta 🙂  dar ma uit in zare vad multe orizonturi,

ascult si deosebesc fiecare cantec de pasarele din areal, zambesc la adierea vantului si sincer, natura umana nu mai prezinta intres;

adicaaaa, nu atat… cat cea reala 🙂

Dialog

(mai degraba monolog), foarte scurt cu natura 🙂 aseara cerul era senin, 360 grade de cer plin de stele,  7 grade termometrul de afara, liniste 🙂

cainele meu a latrat mult asta noapte, dar nu la Luna ca nu era, deci m-am trezit devreme; deschid geamul si surpriza, afara ningea… nu-mi venea sa cred;

am iesit afara, 360 grade de cer cu stele si sub ele ningea ?!…pai, cum sa nu zambesti, inainte sa te trezesti ?!

in momentul urmator, dau peste merele de pe treptele casei si am luat la rost… natura: cum e posibil, ca bostanii mei sunt pe jos, sfecla rosie e inca in pamant, salatele sunt inca verzi, mai am capsuni, merele au cazut singure din meri si eu nu am reusit sa le adun pe toate si mereu am fost sigura ca nu ninge  cu adevarat (zapada aia care ramane si spune clar ca e iarna) pana  cand nu cad toate frunzele din pomi?!

si tinand-o tot asa intru in casa, la cafea, sa ma trezesc si  sa-i dau naturii … un ragaz 🙂

cu siguranta vreti sa stiti si restul 🙂