In fata mea

intr-o fito-farmacie, dintr-un mic oras ardelenesc, dar care este municipiu insa nu e capitala de judet, o persoana cumpara ceva pentru cai si un „spray verde pentru caini„; zambesc si astept cuminte sa-mi vina randul, cer o solutie pentru deparazitare externa la caini, vine intrebarea: „cate kg?” 65-raspund, „cam mult; avem numai -peste 40-,  sper sa va ajunga”, imi spune pretul si zambind adauga „avem si mai scumpe”, spun ca e in regula si in timp ce-mi iau restul, aud o intrebare in stanga mea:

Continuă lectura „In fata mea”

La multi ani, ROMÂNIA!

no, imi place ca-s românca, chiar daca port nume unguresc 🙂

imi plac românii, ca-s oameni harnici, veseli si frumosi (cei pe care ii cunosc eu) 🙂

imi place tara, ca are de toate: paduri, ape, munti, dealuri si câmpii, cer si mare de-un albastru nesfarsit 🙂

imi place limba româna si graiurile românesti; prin ea/ele poti exprima/citi/scrie fara oprelisti despre toate cele mai de sus si inca despre multe, multe altele 🙂

In Parcul Central

pe alei, toamna in doua culori: galben si verde 🙂

ploua marunt ieri pe la pranz, oameni grabiti cu umbrele colorate, ciori impasibile la prezenta oamenilor cautand castane sau altceva … de plictiseala ;

ne-am intalnit in locul obisnuit, apoi timpul a trecut vorbind, razand, mancand, calculand cat pretuiesc povestile pe bloguri… si altele 🙂

as avea multe de zis, despre cum dispar oamenii in/din mediul virtual, dar n-o s-o fac, ca ar trebui sa incep cu mine 🙂

cert este ca o vreme imi vor lipsi povestile ei,  doar ca eu, cand n-o sa mai pot de dorul ei, stiu unde si cum s-o gasesc in mod real 🙂

chiar si-n Parcul Central…

Putina

compasiune, va rog!

nu-mi suna bine definitia din DEX, asa ca luati-o cum … o intelegeti 🙂

pe strada mea, cu cateva minute in urma, urca o masina, deasupra pe portbagaj are o scara metalica 🙂 clar, nici nu trebuie sa vezi oamenii in salopete albastre, ca imediat gandul te duce la compania aia, aia care iti da lumina… aaa….nu opreste la mine, zambesc, se duce mai sus 🙂

dupa alte minute, la coborare, echipa ma saluta si imi spune: va rog sa-i spuneti vecinului ca i-am luat lumina 🙂 eu n-o sa-i spun, ca este in vigoare si functioneaza de cateva luni, rugamintea mea (catre vecin) de a nu ma mai saluta si mi-e asa de bine, incat eu, n-o s-o incalc 🙂

dar, ce vreau sa va spun, printre altele, vecinul meu se crede „un zeu in devenire”

heeii, putina compasiune, cine suntem noi, muritori de rand sa judecam „nivelul” spiritual al cuiva ?!?

insa, rad sanatos : nu stiu cum e cu lumina, in lumea zeilor, dar in lumea muritorilor de rand platesti un pret piperat, sa ti se aprinda beculetul… stiti voi, chestia aia cu… deconectare, conectare, plus cel putin, o factura din cateva neplatite…

no amu, as putea sa-i las la poarta, din putina compasiune fireste, un felinar, o lanterna, o lumanare… ?!? 🙂

P.S Pai, am omis intentionat sa va spun ca luna trecuta, Tanti V. (care face 80 de ani), i-a platit vecinului o factura, din putina compasiune fireste  :), in urma avertismentului  (ca-l lasa fara „beculet”) companiei, care ii da lumina 🙂