In alb

de cateva zile, zugravesc peretii… cu muzica la maxim (eii, fara boxe), ecouri ce se pierd în verdele de afara 🙂

întai pensula, apoi bidineaua, aluneca usor pe perete iar eu, mereu zambind, cu ganduri ce nu pot fi oprite, imi scriu povestea 🙂

orice poveste se scrie pe un perete, aaa…pe o coala alba, nu?!
a mea este una frumoasa, fara început și fara sfarsit…

daar la final, peretele ramane alb și eu … nuuuu, nu sunt alba… sunt doar o fila, dintr-o poveste (?! ) 🙂

P.S pentru cei care se (ma) intreaba unde am disparut, ce fac, etc., sunt bine, traiesc zilnic zambind, scriind (nu chiar la propriu) o poveste 🙂 a mea, desigur 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *