Constatare

despre rosii, intr-o buna dimineata, cu rasarit de soare, ciripit de pasarele, mult verde si liniste pe strada mea 🙂

nu era nici ora 7, aproape terminasem de udat gradina, cand o persoana ma saluta si ma intreba ce fac, raspund frumos si-mi vad de treaba 🙂

in momentul urmator aud: Vaaaiii, ce rosii mari aveti! Sunt mai mari ca ale noastre !

ma intorc surprinsa, ma uit la persoana si nu zic nimic 🙂 Imi mai spune inca o data, ca-s mai mari ca ale lor 🙂 crezand ca n-am auzit.

ridic din umeri, si-i raspund: Ce vreti sa va spun?! Chiar nu am nimic de zis!

mi-au trecut prin minte una-alta despre oameni, dar despre rosii, euuu chiar nu am nimic de zis 🙂

 

Fasolea

primavara asta, a iesit sau n-a iesit.

Intr-un loc, a iesit din prima, iar in restul locurilor, nici macar a treia oara. Ei, cand se intampla asta ( boabele, nu sunt de vina) te duci si te pui cu „burta pe carte” si-ti provoci neuronii, sa gaseasca o „cauza”. Pai, e clar, daca n-a iesit, tine de germinatie si rasarire, explicatia e simpla 🙂

Si uite asa, la sfarsit de iunie, mai pun inca o tura de fasole, bob cu bob, langa fiecare fir de porumb 🙂

Aparuta de nicaieri, mierla neagra ma surprinde cantand… ma opresc, ma asez si-o ascult 🙂 Prinsa asupra faptului, se muta fara graba pe butucul vitei de vie, se cuibareste si cu o tonalitate joasa si rara, incepe un altfel de ciripit, ca o poveste.

Am zambit si pe moment stiam, ca daca intind mana, ar fi posibil sa mi se aseze in palma 🙂 dar m-am abtinut si i-am ascultat ciripitul, cel nou, ca o poveste 🙂 in care grijile dispar si natura isi urmeaza cursul.

O pirueta

am facut si zaaauuu ca as fi exclamat : In viata mea, nu am vazut atata frumusete!!!

Dar am mai vazut, de fapt vad, de fiecare data cand ies din casa … lumea in care traim este un loc frumos (eiii, lasati bolovanii jos, va stiti voi) 🙂

Dintre zecile de flori vazute azi, o sa va arat in imagini, patru orhidee, care cresc spontan, natural 🙂

Gymnadenia conopsea var densiflora

mlăștinița (Epipactis atrorubens )

ploşniţoasă (Anacamptis coriophora)

dedicatie pentru Balaura,  –  cu cea de data trecuta si patru de zi, am format un buchet 🙂

Multe tufe

de coacaz rosu sunt in gradina si stiu ca trebuie sa fac ceva, cu fructele 🙂

si pentru ca am cerut, am primit o reteta (via e-mail) :

„Hallo D. ,

gerne sende ich Ihnen das Rezept für Gelee und Marmelade und wünsche gutes Gelingen!

Gelee:

Früchte waschen und mit ca. 200-300 ml Wasser ca. 20 Minuten kochen. Früchte in ein Sieb oder ein Tuch geben, Saft ausdrücken (am besten über Nacht). 750 ml Saft mit 500 g Zucker und Saft von einer Zitrone zum Kochen bringen, 10 Min. kochen, Gelierprobe nehmen (ob Gelee fest wird) und dann in saubere Schraubgläser abfüllen und sofort verschließen.”

no, daca nu-ti traduci singur/a reteta, n-o sa stii ce fac eu, cu fructele 🙂

Sunt zile

in care, este bine sa ma lasi in pace 🙂

se intampla foarte rar si sunt putine, dar sunt si … asa zile 🙂

nu exista un motiv anume, sunt „in grafice”, nu sunt nepoliticoasa sau furioasa, zambesc, dar exista  un ping…”ai grija, nu te lua de oamenii care au ceva cu tine azi ” 🙂

acestea fiind spuse : indrazneste cineva?!

Remarca(bil)

intr-o fitofarmacie (ce-mi place cum suna), dintr-un maaare oras ardelenesc, predominanta era mancarea pentru caini si pisici, dar e irelevant 🙂

in timp ce eu asteptam, frumos si cuminte, sa-mi vina randul, studiind accesoriile pentru catei, un domn respectabil cu mustata si parul carunte, din cauza varstei, nu a stresului -sa fie clar- se adreseaza d-soarei:

piatra vanata, aveti?

d-soara, ii spune cantitatea, pretul si adauga in continuare: dar stiti, nu prea se mai recomanda…

auzind acestea, m-am intors siiiii … stati linistiti, am fost cuminte, doar am zambit politicos ca asa ii sta bine unui orasean, dar as fi facut-o harcea parcea cu trei de ce-uri, doua legi si cateva regulamente 🙂

doar am zambit si zambesc si acum….

Oameni buni, folositi cu incredere piatra vanata 🙂 fara de ce-uri… doar folositi-o! Atunci cand e nevoie…

Azi

a plouat toata noaptea si mare parte din zi, insa dimineata devreme melcii erau la plimbare…care pe unde (nu si prin salate, mare mister!)

dar, cand este soare, melcilor le place „pe dos”… pe dosul frunzelor, pe dosul lemnelor, pe dosul scandurilor, etc.

mie imi place „pe fata” 🙂 intorc uneori lemnele, scandurile, asa doar ca sa vad cati melci sunt 🙂 pe asta am numar vreo 15, dupa un minut „pe fata”, toti melcii erau „pe dos”… si  priviti, cata graba 🙂

intr-un timp, foarte scurt, toti melcii au fost, „pe dos” 🙂 pe traseul cel mai scurt 🙂

aaa, ziceati ceva, de ardeleni ?! 🙂

Cu viteza

era sa-l calc, dar am facut brusc, un pas in spate…melcul a ridicat mirat o spranceana un ochi spre mine (m-o mai fi vazut el prin zona) si si-a vazut de drum 🙂

mi-a atras atentia cochilia mare, de melc matur, serios si respectabil

am zambit, gandind asta clar moare de batranete ca nu-l vrea nimeni pe aici, altfel cum ar fi ajuns asa mare…si-mi vad si eu de drum 🙂

dupa vreo ora jumate, trec iar prin zona si-mi amintesc de melc. E melc, deci nu putea fi departe, ma uit prin jur, facuse aproximativ 2, 5 m intr-o directie cu legume…m-am asezat si l-am urmait, curioasa ce-o sa faca, ce-o sa manance 🙂 brusc melcul schimba directia si incepe sa urce pe lemn 🙂 pe cochilie se plimba o furnica, in momentul acela devenise foarte agitata, la primul pai care i-a iesit in cale a coborat pe pamant

foarte amuzant  si eu, si ea, stiam ca melcul o sa cada 🙂

si a cazut, dar s-a redresat rapid si a mers mai departe. La fel si eu 🙂

la scurt timp, m-am intors sa vad ce face melcul…

el „parcase” frumos, intr-un colt 🙂 e seara si e tot acolo!

sa fie asta secretul longevitatii?! al melcului, normal 🙂

 

in poze, Helix pomatia, melcul selenar 🙂

Undeva, candva

la inceput de aprilie, aveam un loc cu buruieni, aveam fan dar n-aveam cartofi 🙂

am facut un calcul la suprafata, un necesar de cca. 40 de cartofi mici, i-am gasit prin vecini si uite asa am cosit buruienile, am pus cartofii, i-am acoperit cu fan, cred ca in nici 3o min am fost gata 🙂

si au trecut multe zile, fara schimbari majore.

intr-o zi insorita, pe stratul de fan se misca domol, fara sa fie deranjata de prezenta oamenilor, o reptila 🙂 Am urmarit-o cu privirea de la nici 1 m distanta (eram 3 persoane), am facut poze, in timp ce ea isi vedea de drum.

intrebata fiind, ce anume este, am spus ca nu stiu [(dar stiam !!!) 🙂 deci NU INTREBA, ca nu iti spun…  🙂 ]

o vreme, am ocolit locul, doar Cezar- calul meseriasului mai trecea pe acolo, spre livada sa-si ia portia zilnica de iarba si intr-o zi, la sfarsit de mai, printre buruienile crescute la loc, descopar …   nuuuu, nu alte reptile, ci cartofi, mari si frumosi 🙂

asadar, o poveste simpla despre cartofi in fan 🙂